' DASC Lugoj

Serviciul Beneficii Sociale - AJUTOR DE URGENTA

        Primirea şi înregistrarea cererilor pentru acordarea ajutorului de urgenţă familiilor sau persoanelor singure, aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi altor situaţii deosebite stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Baza legislativă

  • Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • H.G.R. nr.50/19.01.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
  • Acordă ajutor de urgenţă , potrivit H.C.L. nr. 279/ 29.11.2011 privind stabilirea situaţiilor în care poate fi acordat ajutorul de urgenţă, altele decât cele reglementate expres de art. 28 din Legea nr. 416/ 2001 privind venitul minim garantat, precum şi anexele 1- 4 la prezenta Hotărâre , după cum urmează:
    1. în vederea depăşirii unor situţii de dificultate (cum ar fi riscul de pierdere a locuinţei unice , în caz de pericol de evacuare) generate de restanţele acumulate la plata întreţinerii sau a altor utilităţi;
    2. pentru tinerii care au ieşit din sistemul de protecţie socială a copiilor care nu au sprijin material şi financiar , în vederea prevenirii marginalizării sociale şi integrării lor în societate;
    3. probleme de sănătate grave , care necesită intervenţii chirurgicale ce impun costuri suplimentare necompensate , tratamente şi investigaţii la clinici de specialitate , achiziţionarea de dispozitive medicale sau fiziologice nesubvenţionate de către C.N.A.S.S (proteze , orteze, cărucioare , etc ) achiziţionare de medicamente necompensate sau acoperirea procentului necompensat;

ANEXA NR. 1

      Metodologie de acordare a unor ajutoare de urgenţă persoanelor sau familiilor care nu au asigurat un sistem de încălzire funcţional şi care folosesc pentru încălzirea locuinţei energie electrică

Beneficiari

        Familiile sau persoanele singure, care au domiciliul pe teritoriul municipiului Lugoj, cu venituri reduse şi care sunt intr-o situaţie deosebită, care nu au asigurat un sistem de încălzire funcţional şi care folosesc pentru încălzirea locuinţei energie electrică .

Acte necesare

  • Acte doveditoare privind componenţa familiei;
  • Acte doveditoare privind toate veniturile nete realizate de membrii familiei/persoana singură , în luna anterioară depunerii cererii ;
  • Actul doveditor privind proprietatea locuinţei , după caz , contractul de închiriere;

Condiţii de acordare:

        Familiile sau persoanele singure care se află în situaţii deosebite şi care au un veniot net mediu lunar pe membru de familie de până la 500 lei, beneficiază de un ajutor de urgenţă lunar pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică de 100 lei , dar nu mai mult decât valoarea facturii .

        Cererea pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi celelalte acte doveditoare, se depun la Serviciul Beneficii Sociale din cadrul D.A.S.C, str. Piaţa Victoriei nr. 4 .

        În vederea soluţionării cererii privind acordarea ajutorului de urgenţă, se va efectua ancheta socială la domiciliul solicitantului, pentru a constata dacă situaţiile de necesitate sau, dupa caz, situaţiile deosebite în care se află familiile sau persoanele singure, se certifică.

        Dreptul la ajutorul de urgenţă, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a primarului. Dispoziţia Primarului se emite o singură dată pentru toată perioada de acordare a ajutorului.

        Stabilirea dreptului la ajutor de urgenţă pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică se face începând cu luna depunerii cererii .


ANEXA NR. 2

Metodologie de acordare a unor ajutoare de urgenţă persoanelor sau familiilor în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate de restanţele acumulate la plata întreţinerii sau a altor utilităţi

Beneficiari

        Familiile sau persoanele singure, care au domiciliul pe teritoriul municipiului Lugoj, cu venituri reduse şi care sunt in situaţii de dificultate generate de restanţele acumulate la plata întreţinerii sau a altor utilităţi.

Categoriile de persoane care pot beneficia de acest ajutor de urgenţă sunt:


  1. Persoanele sau familii cu risc de pierdere a locuinţei unice , care sunt în situaţia de a fi evacuate din imobil pentru restanţe la plata întreţinerii sau a altor utilităţi;
  2. Persoane sau familii care nu sunt în situaţia de a fi evacuatedin imobil dar au acumulat restanţe la plata întreţinerii în valoare de peste 1000 lei, iar venitul net pe membru de familie nu depăşeşte nivelul venitului minim garantat pentru persoana singură, stabilit la condiţiile Legii nr. 416/ 2001 privind venitul minim garantat;
  3. Persoanele sau familiile care se află într-o situaţie deosebită, generatoare de marginalizare sau excluziune socială, pot beneficia de ajutorul de urgenţă din această categorie şi fără îndeplinirea condiţiilor stipulate la lit. b).

Acte necesare

  • Acte doveditoare privind componenţa familiei;
  • Acte doveditoare privind toate veniturile nete realizate de membrii familiei/persoana singură , în luna anterioară depunerii cererii ;
  • Acte medicale ( dacă este cazul )
  • Actul doveditor privind proprietatea locuinţei , după caz , contractul de închiriere;
  • Adeverinţa de la administrator cu suma restantă
  • Angajament scris prin care beneficiarii se obligă cu termen de cel puţin un an de la acordarea ajutorului de urgenţă să nu mai acumuleze restanţe la plata întreţinerii sau, în cazul în care anutorul acordat nu acoperă întreaga sumă restantă, se obligă să plătească diferenţa restantă într-o perioadă de timp ce se va stabili în raport cu veniturile realizate de beneficiar şi familia sa.

Condiţii de acordare

        Cererea pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi celelalte acte doveditoare, se depun la Serviciul Beneficii Sociale din cadrul D.A.S.C, str. Piaţa Victoriei nr. 4 .

        În vederea soluţionării cererii privind acordarea ajutorului de urgenţă, se va efectua ancheta socială la domiciliul solicitantului, pentru a constata dacă situaţiile de necesitate sau, dupa caz, situaţiile deosebite în care se află familiile sau persoanele singure, se certifică.

        Dreptul la ajutorul de urgenţă, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a primarului. Ajutorul de urgenţă pentru persoane sau familii în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate acumulate la plata întreţinerii se acordă o singură dată şi doar celor care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Lugoj .

ANEXA NR. 3

Metodologie de acordare a unor ajutoare de urgenţă pentru plata chirie tinerilor proveniţi din centrele de plasament în vederea prevenirii marginalizării sociale şi integrării lor în societate

Beneficiari

        Primirea şi înregistrarea cererilor pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru plata chiriei tinerilor proveniţi din centrele de plasament în vederea prevenirii marginalizării sociale şi integrării lor în societate, care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Lugoj .

Acte necesare

  • Acte de identitate (B.I., C.I., C.N., C.I.P.)
  • Contractual de închiriere al imobilului (acesta va fi depus la dosar ulterior acordării ajutorului de urgenţă )
  • Un accord de principiu încheiat între solicitant şi proprietarul locuinţei, referitor la închirierea locuinţei
  • Acte doveditoare de venit ( adeverinţă de venit, declaraţie pe propria răspundere privind veniturile);
  • Acte medicale ( dacă este cazul )

Condiţii de acordare:

        Cererea pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi celelalte acte doveditoare, se depun la Serviciul Beneficii Sociale din cadrul D.A.S.C, str. Piaţa Victoriei nr. 4 .

        În vederea soluţionării cererii privind acordarea ajutorului de urgenţă, se va efectua ancheta socială la domiciliul solicitanţilor de ajutor de urgenţă, pentru a constata veridicitatea datelor.

        Dreptul la ajutorul de urgenţă, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a primarului. Ajutorul de urgenţă pentru persoane sau familii în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate acumulate la plata întreţinerii se acordă o singură dată şi doar celor care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Lugoj .

        Ajutorul de urgenţă se acordă tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 27 ani proveniţi din centrele de plasament , care dovedesc că sunt în căutarea unui loc de muncă, nu deţin o locuinţă iar venitul nu le permite închirierea unui spaţiu de locuit.

        Ajutorul se acordă în limita sumei de 200 lei / lună, pe o perioadă de maxim un an.

ANEXA NR. 4

Metodologie de acordare a unor ajutoare de urgenţă persoanelor sau familiilor în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate de starea precară de sănătate

Beneficiari

        Primirea şi înregistrarea cererilor pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă persoanelor sau familiilor în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate de starea precară de sănătate care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Lugoj .

Acte necesare

  • Acte de identitate a tuturor membrilor familiei (B.I., C.I., C.N., C.I.P.)
  • Dovezi de venit (adeverinţă de venit, talon pensie , talon alocaţie , declaraţie pe propria răspundere privind veniturile )
  • Acte medicale doveditoare ale stării de sănătate ( bilete de internare – externare din spital, certificate de încadrare în grad de handicap, decizii asupra capacităţii de muncă, reţete medicale, buletinede analiză, etc.)
  • Angajament scris prin care , în cazul în care , în termen de cel mult 1 an de la data acordării ajutorului de urgenţă, nu au fost prezentate acte (chitanţe , bonuri de casă, etc.) care să dovedească faptul că sumele primate au fost cheltuite în scopul pentru care au fost acordate (achiziţionarea de medicamente şi / sau dispositive medicale, cheltuieli effectuate cu ocazia suportării unor intervenţii chirurgicale urgent la clinici de specialitate , etc.) beneficiarii se obligă să restituie suma primită cu titlu de ajutor de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de dificultate generate de starea precară de sănătate;

Condiţii de acordare:

        Cererea pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi celelalte acte doveditoare, se depun la Serviciul Beneficii Sociale din cadrul D.A.S.C, str. Piaţa Victoriei nr. 4 .

        În vederea soluţionării cererii privind acordarea ajutorului de urgenţă, se va efectua ancheta socială la domiciliul solicitanţilor de ajutor de urgenţă, pentru a constata veridicitatea datelor .

        Dreptul la ajutorul de urgenţă, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a primarului. Ajutorul de urgenţă se acordă persoanelor şi familiilor care se confruntă cu probleme grave de sănătate şi care se află în imposibilitatea de a-şi achita cheltuielile ocazionate de necesitatea suportării unor intervenţii chirurgicale la clinici de specialitate din tară sau străinătate, de a-şi achiziţiona medicamentele şi/ sau dispozitive medicale necesare, datorită lipsei sau insuficientei veniturilor pe care le realizează.

        Ajutorul de urgenţă se acordă doar o singură dată pe an, în cuantum de maxim de 3000 lei, iar beneficiarii au obligaţia să facă dovada cheltuirii sumelor primite cu titlu de ajutor de urgenţă, în scopul pentru care au fost acordate, în termen de cel mult un an de la data acordării ajutorului de urgenţă. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, sumele acordate cu titlu de ajutor de urgenţă , vor fi recuperate de la beneficiari pe baza angajamentului de plată luat de aceştia .