Egalitate de gen
Principiul egalității de gen este respectat atât în cadrul proiectului, în faza de elaborare și de implementare, cât și la nivelul solicitantului, având în vedere Legea 202/2002. În cadrul relațiilor de muncă din cadrul UAT Lugoj si DASC funcționează principiul egalității de tratament între bărbați și femei, aceștia având un nivel egal de vizibilitate, afirmare și participare pentru ambele sexe. Prin respectarea acestui principiu, Partenerii țin cont de stimularea creșterii gradului de ocupare al femeilor, modificarea raportului de participare a femeilor și bărbaților în domeniul tehnologiei informației, diminuarea diferențelor de venit între femei și bărbați în sectorul public, egalitatea în viața economică și civilă. Sesiunile de instruire si conferinta de presa vor include masuri privitoare la principiul egalitatii de sanse:
- sectiune de promovare a egalitatii de sanse intre femei si barbati, a egalitatii de sanse pentru toti, fara discriminare în functie de gen, rasa, origine etnica, religie, handicap, vârsta, orientare sexuala.
- materialele elaborate vor evita stereotipurile de gen si cele asociate grupurilor vulnerabile
- programul sesiunilor de instruire va fi flexibil si adaptat participanților, evenimentele nu vor fi organizate în perioada sărbătorilor specifice minorităților religioase
- locația pentru desfășurarea sesiunilor de instruire va fi aleasă astfel încât sa fie accesibilă tuturor participanților, inclusiv persoanelor cu dizabilități;
- în cazul în care printre participanții la sesiunile de instruire vor fi părinti insoțiți de copii, se va organiza o zona pentru a se asigura îngrijirea/supravegherea copiilor pe durata cursurilor
Nediscriminare
La nivelul UAT Municipiul Lugoj și Direcției de Asistență Socială Comunitară este interzisă orice formă de discriminare, astfel cum este aceasta definită legal (OG nr. 137/2000) – orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în alte domenii ale vieții publice. Principiul egalității de șanse este respectat atât în implementarea proiectului, cât și la nivelul instituției, fiind avută în vedere o abordare integratoare. Proiectul este deschis participării personalului din cadrul instituției, fără discriminări. Echipa de management a proiectului va fi alcătuită cu luarea în considerare în exclusivitate a competențelor membrilor acesteia, iar participanții la sesiunile de formare vor fi selectați având în vedere numai necesitățile obiective de instruire. Sesiunile de formare vor adresa și principiul egalității de șanse, inclusiv nediscriminarea, această tematică urmând a fi inclusă în cadrul curriculei. Pe website-ul Primăriei este un link care trimite la această secțiune privind temele orizontale iar în conceperea materialelor proiectului vor fi respectate toate aceste principii. De asemenea, în cadrul procedurilor de achiziții publice se va asigura tratament egal.
Accesibilitate pentru persoane cu dizabilităţi
Având în vedere abordarea integrată a proiectului, pe tot parcursul acestuia se va urmări sprijinirea oportunităților pentru persoanele cu dizabilități, acestea fiind cuprinse în eforturile de aplicare a principiului egalității de șanse. Precizăm totodată că website-ul Primăriei Municipiului Lugoj si portalul creat prin proiect pentru Directia de Asistenta Sociala va fi optimizat pentru persoanele cu deficiențe de vedere, toate materialele publicate fiind ușor accesibile. De asemenea, la organizarea evenimentelor din cadrul proiectului (sesiuni de instruire si conferință de presa) se va ține cont de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, respectiv locațiile pentru desfășurarea cursurilor si conferințelor vor fi adaptate pentru persoanele cu dizabilitati motorii.
Dezvoltare durabilă
Poluatorul plăteşte
Principiul “Poluatorul plătește”, stabilit prin Directiva 2004/35 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004, are în vedere răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului. Precizăm că nu estimăm desfășurarea de activități în cadrul proiectului care să se circumscrie necesității unor acțiuni de prevenire și remediere; în caz de pericol iminent pentru mediul natural, vor fi luate imediat măsurile preventive necesare, iar în cazul realizării unui asemenea pericol vor fi suportate costurile acțiunilor de prevenire și de remediere. De asemenea, vor fi incluse secțiuni referitoare la dezvoltarea durabilă în curricula sesiunilor de formare care vor fi desfășurate în cadrul proiectului, iar principiul va fi promovat atât în materialele publicate pe website-ul solicitantului cu privire la proiect, cât și în cadrul conferinței finale. De asemenea, corespondența electronică va fi însoțită de un mesaj de promovare a protecției mediului și dezvoltării durabile.
Protecţia biodiversităţii
Combaterea declinului biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice și asigurarea unui nivel sporit de protecție a mediului reprezintă o preocupare constantă a instituției și vor continua să fie o țintă importantă și pe parcursul implementării prezentului proiect la nivelul Primăriei. în temeiul Strategiei Nationale și a Planului de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2013 – 2020, biodiversitatea sau diversitatea biologică reprezintă diversitatea vieții de pe pământ și implică patru nivele de abordare: diversitatea ecosistemelor; diversitatea speciilor; diversitatea genetică și diversitatea etnoculturală. Echipa de management va fi instruită cu privire la problematica dezvoltarii durabile și la modalitățile concrete de economisire a resurselor utilizate în cadrul activității de management, în vederea eficientizării și utlizării în mod preponderent a infrastructurii IT în gestionarea documentelor (sisteme de transmitere și gestionare electronică a documentelor). Pentru documentele care necesită imprimare, se va încuraja folosirea de hârtie reciclabila și /sau tiparirea fașa-verso. în cadrul sesiunilor de formare/instruire și a conferinței de presă se va aloca o secțiune specială privind dezvoltarea durabilă, în care se va puncta importanța protecției biodiversității.
Utilizarea eficientă a resurselor
UAT Municipiul Lugoj și Direcția de Asistență Sociala Comunitară are în vedere optimizarea utilizării resurselor, astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai redus. Menționăm în acest sens faptul că atât în cadrul activităților proiectului, cât și în furnizarea serviciilor către cetățenii beneficiari, se vor avea în vedere și vor fi încurajate reducerea consumului de hârtie și orientarea preponderentă către utilizarea mediului electronic. Eficientizarea serviciilor publice prin dezvoltarea si implementarea unor procese informatizate de lucru la nivelul administrației locale va contribui la promovarea și adoptarea unui comportament ecologic în ceea ce priveste problemele de mediu, în special prin faptul că documentele imprimate pe hârtie vor fi înlocuite în mare masură cu cele digitale în cadrul activităților curente. Prin portalul de servicii electronice vor fi livrate documente cetățenilor în format electronic semnate electronic, contribuind astfel la reducerea consumului de hârtie si promovând un comporament responsabil.
Atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice
Adaptarea la efectele schimbărilor climatice reprezintă un element important al politicilor locale și al strategiilor pe termen lung ale UAT Municipiul Lugoj si ale DASC Lugoj, element care este avut în vedere în implementarea proiectului, precum și în activitățile curente ale Primăriei și orientările strategice la nivelul comunității. Echipa de management este instruită și-a adaptat un stil eco-friendly, atât în perioada de implementare, cât și în perioada de monitorizare a proiectului, încurajând consumul redus de energie, folosirea autovehicului doar in situațiile în care proiectul o impune, reducerea cantității de hârtie folosită sau folosirea de hârtie reciclabilă sau tiparirea fața – verso pentru documentele care necesita imprimare. Echipamentele ce urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului vor fi eficiente din punct de vedere energetic, utilizand tehnologii de ultima generație cu consum redus de energie.
Rezilienţa la dezastre
Din perspectiva rezilienței asociate dezvoltării durabile, se va considera domeniul social-economic în sensul relației natura-societate-comunitate și va fi urmărită capacitatea de refacere a acestui echilibru prin monitorizarea resurselor (financiare, de capital uman, capital social, capital fizic) și a rezultatelor aferente utilizării acestora. în cadrul sesiunilor de formare/instruire și a conferinței de presa se va aloca o sectiune speciala in care se va puncta acest concept și importanța lui privind protecția mediului și dezvoltarea durabila, promovându-se astfel un comportament responsabil al beneficiarilor și a imbunătățirii gradului de conștientizare cu privire la acest concept.